Prezente: 26 de pensiuni, 10 cabane, 4 hoteluri, 15 vile. Agrement si informatii

Contracte de concesiune a terenurilor, reziliate la Rânca


Afisat in : Ranca în media

Primăria Novaci a reziliat, de la începutul anului si până în prezent, 29 de contracte de concesiune a parcelelor din zona Rânca, puse la dispoziţie celor care au dorit să-şi construiască pensiuni şi case de vacanţa. Posesorii terenurilor nu şi-au plătit taxa de concesiune şi nici nu au început lucrările în termenele stabilite în contract. Pantelimon Todea, primarul oraşului Novaci, a precizat ca în acest fel dispar mai multe surse de venit: „În contractele încheiate s-au menţionat anumite termene obligatorii de începere şi de finalizare a construcţiilor. Astfel, lucrările ar fi trebuit să înceapă într-un an, iar în trei ani să se pună acoperişul, pentru ca din acest moment devine plătitor de impozite. Sunt trei surse de venit pentru primărie din concesionarea loturilor: impozitul pe clădire, pe teren şi taxa de concesiune“.

400 de parcele, concesionate în Rânca

Contractele de concesionare reziliate au fost încheiate în anul 2006, ultimul în care au mai fost concesionate terenuri pentru construcţia de pensiuni şi case de vacanţă. Primăria Novaci are concesionate în zona Rânca 400 de loturi. Primarul Pantelimon Todea spune că lucrările de construcţie nici măcar nu începuseră: „Nici măcar nu începuseră lucrările de construcţie într-o perioada de trei ani, iar în contract se stipula să finalizeze în aceasta perioada lucrările. O parte nu îşi achitaseră nici taxele de concesiune, astfel că a luat decizia rezilierii. Sunt datorii pe care le avem de recuperat“.

Sursa: Lupta în Gorj | Un articol semnat: Mihai Popescu

  • Share/Bookmark
Arhivat in categoria Ranca în media.

2 Raspunsuri pentru “Contracte de concesiune a terenurilor, reziliate la Rânca”

  1. gogu spune:

    Aceste concesiuni sunt niste hotii pe fata , de aceea nu se extinde ranca suficient , la aceasta ora ar fi trebuit sa fie de trei ori mai populata daca concesiunile nu le-ar face primaria , ar trebui sa ia statul terenul si sa inproprietareasca direct pe cei ce vor sa faca ceva in turism , impropietarire ca dupa razboiul mondial pa pa , daca continuati in felul acesta veti goni toti turistii in statiunile din strainatate

  2. dan spune:

    Te rog scrie ce argumente aduci la afirmatia ca aceste concesiuni sunt hotii pe fata. Sunt interesat pentru ca o sa caut sa cumpar un teren/concesiune.

Comentati acest articol!