Viteză, competiţie, piloţi ambiţioşi şi multă adrenalină, acestea au fost ingredientele sfârşitului de săptămână pentru toţi cei care au asistat la Cupa Gorjului Seat, etapele a 9-a şi a 10-a din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2009.
Competiţia s-a desfăşurat în weekend-ul 11-13 septembrie pe traseul Novaci-Rânca, pe DN 67C, între kilometri 17 şi 22, cel mai lung traseu din campionatul de viteză în coastă din actualul sezon. Piloţi de top din campionatul intern de raliuri şi-au arătat experienţa şi talentul într-o cursă a performanţei dar şi a orgoliilor.
Printre cei 44 de piloţi înscrişi în concurs s-au aflat nume celebre ale acestui sport, cum ar fi Titi Aur, Daniel Onoriu, Edwin Keleti, Lucien Hora, Mircea Pădurean, dar şi Andreea Necula, cea care a trecut de la apariţiile în Playboy la cursele de viteză pe traseu montan. Dintre aceştia s-a remarcat Daniel Onoriu care s-a arătat de neînvins vineri, câştigând atât în grupa H, cât şi în clasamentul general al etapei a 9-a. La sfârşitul etapei a-10, desfăşurată duminică pe acelaşi traseu, lucrurile s-au schimbat, Onoriu pierzând supremaţia în faţa lui Silviu Dumitrescu, care a reuşit cel mai bun timp. Lucien Hora, care a revenit după o lungă absenţă în circuitele de viteză în coastă, a terminat al treilea, declarându-se mulţumit de rezultat. La grupele N şi A piloţii de la UCM Reşiţa au monopolizat podiumul în amândouă etapele, cu Mircea Pădurean învingător în grupa A şi Christian Nistoran în grupa N.
Clubul sportiv Autocorex Tg.Jiu, membru al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, organizatorul raliului, a acordat şi trofeul competiţiei, Cupa Gorjului 2009 fiind câştigată de Silviu Dumitrescu, cel care s-a dovedit a fi cel mai rapid în raliul de anul acesta.
Materiale furnizate de Kiss FM