Acest material este destinat reîmprospătării şi sistematizării celor mai importante noţiuni de prim-ajutor medical pe care trebuie să le aibă un om de munte.

ATENŢIE !
Acest material:
- NU poate înlocui urmarea unui curs de prim-ajutor şi/sau studiul unui material mai detaliat;
- NU prea foloseşte celor care nu au noţiuni de bază de anatomie şi fiziologie;
- NU prea foloseşte şi riscă să fie incomplet sau incorect înţeles de cei care nu cunosc principiile de bază ale medicinii şi primului-ajutor medical şi algoritmul de examinare şi intervenţie;
- NU prea foloseşte în caz de necesitate, dacă cele recomandate nu au fost exersate practic înainte;
- NU este valabil integral pentru orice caz, deoarece medicina nu este o ştiinţă exactă şi pot fi numeroase excepţii şi cazuri particulare unde aplicarea metodelor standard e fără folos/dăunătoare!;
- NU este scris în limbaj riguros, ştiinţific, ci în termeni “populari”, mai uşor de înţeles pentru neiniţiaţi dar desigur cu riscul de a fi înţeles sau interpretat inexact de către unii cititori;
- NU este prezentat ca ordine a capitolelor după un criteriu riguros de genul gravităţii sau frecvenţei afecţiunilor sau importanţei sau complexităţii subiectului, ci într-o ordine aleasă în scop didactic;
- NU trebuie înţeles ca prezentând afecţiuni izolate, chiar dacă ele, din motive didactice, sunt descrise pe capitole separate şi nu sunt prezentate integrat şi în interdependenţă;
- NU poate fi complet şi detaliat, din cauza extremei conciziuni, şi deci trebuie ţinut cont că sunt expuse numai unele aspecte, statistic cel mai des întâlnite, dar în practică găseşti multe;
- NU abordează decât câteva afecţiuni mai frecvente din enormul spectru de boli şi accidentări;
- NU cuprinde decât elemente de diagnostic şi tratament pe care le poate aplica un om fără pregatire medicală specifică şi având la dispoziţie doar medicamente şi materiale de prim-ajutor de bază, care ar trebui să existe în rucsacul oricărui turist, alpinist etc. sau care se pot improviza;
- NU coincide decât parţial cu metodele de prim-ajutor care se aplică de către personalul medical cu pregătire specifică şi dotare corespunzătoare;
- NU trebuie considerat ca model unic şi în opoziţie cu alte metode, deoarece sunt mai multe “şcoli” medicale şi implicit pentru o anume problemă există uneori mai mult metode diferite de diagnostic şi tratament acceptate medical în acest moment şi doar una se regăseşte în materialul de faţă;
- NU trebuie considerat ca valabil pe timp nelimitat, deoarece medicina progresează şi metode care astăzi sunt recomandate, peste un timp sunt abandonate;
- NU poate atrage răspunderea autorului pentru consecinţele nedorite produse ca urmare a înţelegerii sau aplicării greşite sau incomplete a celor expuse.

Primul-ajutor medical propriu-zis este numai o parte a problematicii. Esenţială este prevenirea accidentării sau îmbolnăvirii pe munte. Când aceasta totuşi s-a produs, măsurile ce trebuie luate sunt adesea complexe. Primul-ajutor medical propriu-zis este adesea doar unul din elementele necesare, alături de cele legate de căutare, de adăpostire şi de transport/evacuare a bolnavului sau rănitului, care sunt adesea la fel de sau chiar mai importante decât primul-ajutor!

Detalii complete găsiţi salvând sau deschizând următorul document .pdf:  Mini-ghid de prim ajutor pe munte

AVANTAJE
Avantajul unei asemenea truse, pe lângă faptul că nu ocupă prea mult loc în bagajul nostru, este acela de a ne ajută în eventualitatea ajungerii într-o situaţie critică. Nu există o reţetă perfectă de realizat o trusă de supravieţuire, însă sunt obiecte care nu trebuie să lipsească din ea. În continuare vom prezenta necesarul de obiecte care ar trebui să se găsească într-o asemenea trusă de supravieţuire atunci când mergem la pescuit, vânătoare sau în drumeţii.

Recomandabil este ca trusa să fie făcută într-o cutie din tablă cât mai uşoară, să aibă şi capac, dar să poată fi folosită pentru a fierbe şi prepara mâncarea (la nevoie). Cutia poate fi folosită şi pentru depozitarea alimentelor, transportul apei şi nu ar trebui să fie mai mare de 1,5-2 litri, ca să nu ocupe prea mult loc în bagajul nostru şi să nu fie incomodă la transport. Dacă cutia sau numai o parte din această este argintie şi poate reflectă razele soarelui este şi mai bine pentru că ne putem folosi de ea la transmiterea semnalului SOS:
Pentru ajutor: – câte un semnal transmis la interval de 10 secunde timp de 1 minut şi apoi un minut pauză- după care se reia acest ciclu;
Ca răspuns: – câte un semnal transmis la interval de 20 secunde timp de 1 minut şi apoi un minut pauză.

CONŢINUTUL TRUSEI
Instrumente
- 1 fluier;
- 1 ceas (recomandabil de purtat la mână);
- 1 busolă mică;
- 1 brichetă;
- 1-2 lumânări;
- 1 lupă mică;
- 1 cutie chibrituri;
- 1 cuţit (sau briceag multifuncţional);
- ată şi ace de cusut + 3,4 nasturi;
-  ace de siguranţă;
- 2-3 cârlige şi aţă de pescuit;
- 1-2 tampoane;
- sârmă oţelită subţire;
- 2-3 m sârmă subţire de cupru;
- 2-3 m aţă mai tare;
- 1 oglindă;
- 1-2 coli sau un ziar împăturit bine şi băgate într-o pungă de plastic.

Medicamente
- tablete cloramină;
- gumă de mestecat;
- plasturi de diferite mărimi;
- 1 flacon cu tincture de IOD;
- pansamente sterile;
- tablete de algocalmin, aspirină, furazolidon;
- 1 rolă mică de leucoplast;
- 1 faşă de tifon;
- 1 flacon mic cu permanganate de K.

Alimente
- 1-2 pungi mici cu alune sau miez de nucă;
- 1-2 plicuri cu supe (tăieţei) instant;
- 1-2 pungi mici cu bomboane;
- 1-2 ciocolate mici.

Alimentele se vor verifica periodic pentru a nu le trece perioadă de valabilitate şi vor fi schimbate la timp. Permanganatul de K se adaugă în apă şi în funcţie de cantitatea şi culoarea lichidului rezultat, se foloseşte în diferite scopuri:
- roz pal, se foloseşte pentru sterilizarea apei;
- roz aprins, se poate folosi ca antiseptic;
- roşu, se poate folosi pentru tratarea unor boli;
- diluat 1/100 se aplică în jurul muşcăturilor de şarpe şi năpârci ( şi apoi direcţia spital- că nu face minuni);
- diluat 1/2000, 1/5000 se poate folosi ca antiseptic pentru afecţiuni dermatologice.

Toate obiectele din trusă vor fi împachetate pe categorii în pungi separate  şi închise pe cât posibil ermetic.

 
Pentru rucsacii de volum mare există posibilitatea reglării distanţei dintre centură şi bretele, în funcţie de înălţimea utilizatorului. Cu rucsacul încărcat, potriviţi înălţimea bretelelor astfel încât centura să ajungă la înălţimea bazinului, bretelele să se aşeze firesc pe umeri şi pernele suplimentare să acopere omoplaţii.

 


 
Rucsacul trebuie ridicat apucându-l de minier, apoi, sprijinindu-l eventual de genunchi, se aşează cu ambele bretele pe umeri. Atenţie: Evitaţi să ridicaţi rucsacul de la sol apucându-l de alte părţi componente (capac, bretele, chingi de compresei) sau de echipamentul fixat pe acesta.

 
 


 
După ajustarea lungimii spatelui şi strângerea chingilor de compresie, ridicaţi centra în talie, închideţi tridentul de pe centură, apoi tensionaţi chingile care trec peste acestea, până când simţiţi că cea mai mare parte a greutăţii rucsacului ajunge să se sprijine pe bazin.

 


 
 
 
Ajustaţi lungimea bretelelor prin tensionarea chingilor care trec prin cataramele de reglaj ale acestora, astfel încât bretelele să ajungă să se „sprijine” pe umeri.

 
 


 
 
Tensionaţi chinga ce vine dinspre partea inferioară a spatelui rucsacului şi se fixează pe centură, astfel încât să apropiaţi cât mai mult rucsacul de corp pe toată porţiunea de contact a acestuia cu zona lombară.

 
 


 
Reglaţi înălţimea pe bretea a chingii ce vine dinspre spatele rucsacului ţi apoi tensionaţi chinga, astfel încât un unghi cuprins între 20 şi 30 grade cu orizontala. În acest fel rucsacul se apropie de corp. Atenţie: Dacă unghiul obţinut nu se încadrează în aceste limite, este necesară o nouă ajustare a lungimii spatelui.

 
 
Închideţi tridentul de pe bulca de piept, ajustaţi înălţimea buclei cu ajutorul cataramelor glisoare de pe bretele şi tensionaţi chinga suficient pentru a evita alunecarea bretelelor în lateral. Atenţie: O tensionare prea mare a buclei de piept poate produce disconfort la nivelul toracelui şi poate stânjeni respiraţia. În acest moment rucsacul este în poziţia normală de utilizare.

 
 
 
Dispunerea obiectelor în interior:
La fundul Rucsacului se aşează lucrurile uşoare – sacul de dormit sau haine voluminoase.
Urmează apoi obiectele grele: cutii de conserve, baterii de lanternă, bidoane cu combustibil de aragaz, pitoane, carabiniere etc. Acestea vor fi aşezate cât mai spre peretele din spate al rucsacului.
Vine apoi rândul obiectelor cu greutate medie: corzi şi alte materiale textile pentru alpinism, haine mai grele, alimente.
Golurile din bagaj trebuie umplute cu obiecte mărunte.
Ultimul „strat” îl ocupă lucrurile uşoare.
Este recomandat ca obiectele fragile şi hainele de ploaie să stea la suprafaţă.
În buzunarul din capacul rucsacului se pun obiectele pe care le doriţi la îndemână, dar acestea nu trebuie să fie prea grele.

Dacă la cele arătate mai adăugam faptul că potecile şi drumurile înguste de munte pot fi uşor blocate prin distrugeri, baraje, avalanşe sau prin doborârea cu exploziv a stâncilor în locurile înguste, în păşuni, în defileuri, ne putem uşor închipui câte greutăţi trebuie să învingă montaniarzii până la începerea escaladării sau ascensiunii, care de fapt solicită cel mai mare efort.

După cum se cunoaste, repetarea si gradarea sistematică a eforturilor dezvoltă forţa şi abilitatea într-o anumită direcţie, pregătind corpul şi musculatura pentru performanţe maxime: organismul îşi măreşte capacitatea de eliminare a toxinelor, inima se obişnuieşte cu un lucru mai intens, împingând o cantitate mai mare de sânge în tesuturi fără să accelereze netolerabil pulsul, plămânii îşi măresc capacitatea respiratorie, iar respiraţia păstrează un ritm regulat chiar în timpul efortului. Antrenamentul constă, deci, în obişnuirea sistemului nervos de a nu reacţiona la oboseală şi în adaptarea funcţionării inimii, plămânilor, a eliminării toxinelor la efort, fără a simţi corpul obosit şi spiritul deprimat, ceea ce ne îngăduie să facem un lucru mai intens ori un timp mai prelungit decât cel normal. Acest antrenament împins însă în mod silit peste anumite limite poate duce la un aşa grad de uzură a organismului, încât intervine surmenajul fizic ( somnolenţa şi insomnie, pierderea supleţei muschilor şi articulaţiilor, apariţia deprimării şi a oboselii ).

Mersul la munte trebuie sa fie cât mai economic posibil , fapt care se realizează prin evitarea eforturilor deosebite şi utilizarea raţională a terenului :
- la pornire se va merge într-un tempo mai lent, ajungând treptat la viteza normală de mers;
- tot timpul ochii cerceteaza terenul, căutând locurile prin care vom păşi;

ÎN URCUŞ panta nu permite să se abordeze solul cu călcâiul, ci cu vârful tălpii sau cu toată talpa. Abordarea cu vârful piciorului este specifică începătorilor deoarece articulaţia gleznei acestora nu este obişnuită cu amplitudinea prea mare dinapoi spre înainte, întrucât la şes piciorul atinge solul în ordinea călcâi- talpă-vârf. Menţionăm că după 3/5 din perioada totală de sprijin pe pământ, călcâiul, talpa şi apoi vârful piciorului se ridică treptat şi părăsesc solul. Urcarea pe vârfuri, cu călcâiul aproape întotdeauna în aer, duce la obosirea muşchilor gambei şi ai coapsei.
Prin urmare acest fel de deplasare este epuizantă pentru muşchii respectivi.

Abordarea solului cu toată talpa deodată este cea mai avantajoasă, întrucât oferă suprafaţă mare de contact cu solul ( deci stabilitate maximă ) şi posibilitatea de a călca fără nici o zdruncinătură ( căci, în timp ce corpul se sprijină solid pe un picior, celălalt, fără a avea greutatea repartizată pe el, se duce înainte şi se sprijină pe talpă, fără nici un şoc pentru corp ). La sprijinirea corpului pe toată talpa, muşchii gambei nu se încordează decât o foarte mică perioadă din timpul mersului; acest mers permite piciorului un timp de odihnă după fiecare timp de lucru. În acest scop sunt necesare exerciţii pentru a-i obişnui pe montaniarzii cu deplasarea greutăţii corpului fără încordarea muşchilor şi cu acomodarea gleznei prin rotirea gambei dinspre înapoi spre înainte.

În concluzie, pasul la urcuş trebuie să fie rar şi regulat, cadenţa 60-70 paşi pe minut, cu lungimea în raport cu panta – cu atât mai mică cu cât panta este mai mare, fără încordarea muşchilor, cu genunchii flexaţi, deplasarea corpului prin aplecarea mult înainte a centrului de greutate şi prin contracţia muşchilor piciorului; contactul cu pământul să fie luat cu toată suprafaţa tălpii deodată, fără ca piciorul să aibă pe el greutatea corpului; pe versanţii cu panta mai mare de 25%, între luarea contactului cu pământul şi lăsarea greutăţii pe picior se va realiza un scurt repaus.

ÎN COBORÂRE: Pe pante cu înclinarea până la 15% efortul mersului în coborâre nu atinge valoarea lucrului mecanic de la mersul în teren şes. Când pantele au însă 25% efortul este sensibil egal cu cel al mersului pe orizontală, iar la înclinări mai mari, lucrul mecanic în coborâre devine mai mare decât cel în teren şes; pentru cine nu ştie să amortizeze şocul contactului fiecărui pas cu pământul sau efectul acceleraţiei gravitaţiei, oboseala în coborâş este mai mare chiar decât oboseala urcuşului aceleiasi pante. Dacă s-ar putea păstra regularitatea pasului şi dacă s-ar frâna în întregime la fiecare pas efectul de cădere al corpului la vale, atunci efortul de frânare ar fi egal cu efortul de urcare al aceleiaşi pante. Cei fără experienţă nu încearcă să frâneze deplasarea decât după 5-6 paşi, când văd că viteza de mişcare devine periculoasă. Frânarea bruscă supune muşchii la un efort cu mult peste puterile lor; ei se încordează (contractându-se) în asa fel încât, de multe ori, se pot produce rupturi de fibre, deplasări de tendoane, sau când frânările se repetă des, pot avea loc grave ataxii musculare. În consecinţă, trebuie să se adopte un mers care să nu frâneze total energia produsă de căderea corpului, dar nici să nu permită o acceleraţie intolerabilă, care, pentru a fi frânată, cere eforturi mari şi bruşte; în acelaşi timp trebuie să se menajeze la maximum muşchii şi sistemul nervos.

Astfel, mersul în coborâş trebuie sa fie din toate punctele de vedere un mers elastic; sistemul locomotor va fi nu un proucator de energie, ca în urcuş, ci dimpotrivă, un amortizor, atât din punct de vedere mecanic – pentru a absorbi energia produsă de cădere -, cât şi din punct de vedere fiziologic – pentru a feri organismul şi în special sistemul nervos de zdruncinături. Caracteristica mersului în coborâş va fi: elasticitatea externă a tuturor articulaţiilor, fără încordarea muşchilor, mersul prezentându-se ca o balansare a corpului când pe un genunchi când pe celălalt.
- respiraţia să fie liniştită adaptată la viteza de deplasare ;
- ritmul să fie variabil în funcţie de înclinaţia terenului ;
- pe pantele cu iarbă puţin înclinate (25 grade) şi pantele foarte înclinate ( peste 40 de grade), urcarea se face direct, între aceste înclinatii, urcarea se face în serpentine călcând pe aceste înclinaţii cu toată talpa. În urcarea directă, vârfurile bocancilor vor fi uşor depărtate, iar sprijinul se face pe marginea anterioară a bocancului, folosind toate denivelările terenului ( adâncituri, smocuri de iarbă, etc.). În traversări se calcă pe toată talpa cu vârfurile bocancilor orientate spre vale ( mai mult sau mai puţin, în funcţie de înclinaţia pantei ). Nu se calcă niciodată numai pe marginea laterală a tălpii bocancului;
- pe grohotişuri urcarea se face pe bolovanii mari, iar la coborâre numai pe grohotişul mărunt.
- în terenul accidentat foarte înclinat se vor utiliza şi mâinile pentru păstrarea echilibrului, prizele de mână se apasă perpendicular pe suprafaţa de sprijin;
- ordinea de mers va fi în coloana câte unul, la intervale egale, nu prea aproape pentru a incomoda sau a fi incomodat în mers. Cei mai puţin iniţiaţi vor fi încadraţi în coloana imediat după conducătorul grupului;
- atât la urcare cât şi la coborâre se va avea grijă a nu periclita grupul prin dislocari de pietre desprinderi de glii, rostogolirea arborilor căzuţi etc;
- după primele 20 de minute de mers se va crea un moment de relaxare, prima pauză mai mare (20-30 minute) se va face după 2 ore de mers;
- în timpul mersului se recomandă a se vorbi cât mai puţin şi în nici un caz cu voce tare; nu este bine să se bea apă numai la finele pauzelor, înainte de a porni din nou la drum ;
- fumatul în timpul mersului este total contraindicat;
- în pauzele mai mari se pot consuma dulciuri ( zahăr, glucoză, miere, etc.). Ciocolata nu este indicată în timpul efortului;
- iarna pe vreme rea ( viscol, ceaţă, ger), deplasarea se face în grup compact dacă zona nu prezintă pericol de avalanşe;
- iarna, pauzele mai lungi, în special pe vânt puternic, trebuie evitate. Se recomandă etapele lungi, într-un tempo moderat, cu pauze scurte şi puţine. Opririle de 5-10 minute sunt cele mai indicate şi se vor face în locuri ferite de vânt, fie lânga obstacole naturale fie improvizând mijloace de protecţie. Dacă nu sunt absolut necesare, opririle pot fi evitate;
-  în timpul pauzelor este necesară o imbrăcăminte mai călduroasă decât cea din timpul mersului. Dacă pauza este mai mare se va schimba îmbrăcămintea transpirată şi se vor consuma băuturi calde excluzându-se alcoolul;
- în timpul mersului pe viscol sau zăpadă adâncă, capul coloanei va fi schimbat cât mai des. Dacă sunt, să se folosească urmele existente;
- observarea reciprocă este cel mai bun remediu împotriva degerăturilor ;
- rămânerea în urma grupului nu trebuie admisă sub nici un motiv ;
când dificultăţile cresc, mai înainte de toate trebuie să se păstreze buna dispoziţie; adeseori accidentele survin după depăşirea unor dificultăţi , datorită faptului că ” răsuflam uşuraţi” şi atenţia începe să scadă.
- în timpul deplasărilor la munte centrul de greutate al turistului trebuie sa descrie pe cât posibil o linie dreaptă;
- la trecerea peste pietre şi mici denivelări este de preferat să se ocolească sau să se păşească peste obstacole; dacă aceasta nu este posibil se va călca integral cu piciorul îndoit.
- întotdeauna evitaţi să folosiţi aşa-zisele ” scurtături “, un punct aflat ” la câţiva paşi “, se poate dovedi a fi mult mai departe decât v-aţi închipuit, el va poate pune în situaţia de a nu îl atinge şi în imposibilitatea întoarcerii la punctul de plecare. În acest mod puteţi pierde o groază de timp ca să nu mai vorbim de pericolele la care vă expuneţi. În concluzie nu vă abateţi de la traseu şi încercaţi să respectaţi marcajele turistice.

Sursa: Amicii Muntilor

Reuşita unei drumeţii sau a unei expediţii depinde în mare măsură de stăpânirea unor cunoştinţe cu aplicativitate practică imediată, care să raspundă nevoilor de orientare, hrană şi adăpostire. Cum va fi vremea mâine? La 1400m altitudine, pe podiş sau câmpie, televizorul cu prognoza meteo nu ne mai este la îndemâna. Trebuie să te descurci, trebuie să dai o prognoză cât mai exactă, pentru că de evoluţia vremii depinde activitatea zilnică, realizarea scopurilor propuse.

Nu este asa de greu cum pare la prima vedere. Fenomenele meteo, datorită ritmului rapid în care se derulează, pot fi prognozate. Exerciţiul susţinut şi observarea atentă a evoluţiei fenomenelor meteorologice vă vor duce în timp scurt la înţelegerea acestora şi prognozarea lor.

1. Observarea norilor

O prognoza meteo, poate fi abordată în mai multe feluri. De cele mai multe ori nu veţi dispune de instrumentele unei staţii meteorologice şi de cunoştinţele necesare unui meteorolog profesionist. Norii oferă informaţii valoroase cu privire la derularea fenomenelor meteorologice. Cunoaşterea tipurilor de nori, a vitezei şi sensului mişcării lor, în corelaţie cu alte informaţii referitoare la temperatură, eventual presiune, este un instrument suficient de exact pentru alcătuirea unei prognoze meteo pe timp scurt.

Ea poate fi elaborată dacă se pleacă de la informaţiile unui buletin meteo oficial, observându-se în practică doar particularităţile zonale ale evoluţiei vremii. Norii se vor observa, fie în regimul diurn, fie în momentele de crepuscul la răsărit sau apus; chiar şi regimul nocturn de evoluţie a norilor oferă informaţii preţioase de prognoză.

În timpul unei zile, nebulozitatea are valori maxime în primele ore ale dimineţii şi după amiază. Răsăritul soarelui şi apusul lui pot determina apariţia sau dispariţia anumitor tipuri de nori (nori de radiaţie) a căror evoluţie depinde exclusiv de radiaţia termică (răcirea sau încălzirea aerului spre noapte sau în zori).

2. Clasificarea norilor

O primă clasificare a norilor ne ajută să înţelegem cele trei forme de bază sub care se prezintă:
- tipul cumulus – nori sub formă de grămezi izolate, bine individualizate, cu sau fără contur precis;
- tipul stratus – nori cu aspect de pânză continuă;
- tipul stratocumulus – grămezi compacte, sudate cu aspect de valuri.

Acestea sunt formele de bază pe care le vom întâlni în clasificarea următoare a norilor după înăltime. Conform acesteia, norii sunt dispuţi pe trei etaje de înăltime:
1. norii superiori: cirrus, cirrostratus, drrocumulus  – plafon 5 – 10 km;
2. norii mijlocii; altostratus, altocumulus – plafon 2 – 5 km;
3. norii inferiori: stratocumulus, stratus, nimbostratus – plafon 0 – 2 km;
4. norii de convecţie verticală.

3. Aspecte generale

Norii superiori sunt fini, laminari, filamentoşi; luna, soarele, cerul înstelat se văd bine prin ei; sunt albi cu străluciri sidefate; la răsărit şi apus culorile lor evoluează de la galben-roşiatic, la cenuşiu.
Cirrus (Ci) – buclă de păr.
Cirrostratus (Cs) – au aspect de pânză noroasă transparentă, albicioasă (specia nebulosus are aspect nebular fără detalii).
Cirrocumulus (Cc) – sunt nori albi fără umbre proprii cu aspectul unei plaje de nisip, elementele sunt foarte fine, sub 1°, deosebindu-se astfel de altocumulus (norii cirrocumulus lenticularis se prezintă ca lentile noroase irizate fin de lumina soarelui, cu transluciditate mărită).
Norii cirrus mai sunt numiţi şi fruntea frontului cald.

Norii mijlocii prezintă culori de la alb strălucitor la cenuşiu închis, trecând prin game de griuri cu albastru. Uneori sunt translucizi, alteori întunecaţi şi cu relief (translucidus opacus).
Altostratus (As) acoperă uneori ca o pânza cerul, mai denşi decât Cs, adeseori au culoare albastruie, dacă nu este translucid perlată. Are o structură fibroasă care poate prezenta benzi paralele mai închise la culoare; luna şi soarele se văd ca printr-un geam mat.
Altocumulus (Ac) se prezintă sub multe specii şi varietăţi: lamele, gramajoare mici sudate între ele ca la mozaic, în grupuri sau şiruri, rulouri. Prin Ac subţiri se vede uneori lumina soarelui şi a lunii, dar difuz şi fără contur; la crepuscul se colorează până la roşu-vişiniu. Se poate, deasemenea, deosebi Ac de stratocumulus (Sc) prin măsurarea elementelor noroase, în acest caz ele fiind sub 5°.
Ac lenticularis anuntă invazia de aer rece la înălţime; produc fenomenul de coroană în dreptul soarelui sau a lunii.
Ac orografici sunt bancuri de nori lenticulari luminoşi cu o structură foliată pe alocuri.

Norii inferiori se prezintă de obicei compacţi, de culoare cenuşie. Au o mare densitate a elementelor noroase, prezentând omogenitate şi elemente mai mari.
Norii stratocumulus (Sc) pot apărea sub forma de pânza dar şi grămezi, suluri sau rulouri, dimensiunile elementelor fiind mai mari de 5°. Iarna acoperă cerul zile întregi. Pot prezenta culori de la alb-perlucid, albastru-cenuşiu, cenuşiu.
Norii stratus (St) dau vremii aspect ceţos (mai sunt numiţi şi ceaţa înaltă). Ca şi norii nimbostratus (Ns) culoarea este cenuşiu închis.
Baza norilor Ns este destrămată, fiind formată din precipitaţii. Aspectul este amorf cu tendinţe de destrămare.

Norii de ascensiune verticală – în perioadele calde, convectia termică dă naştere norilor cumuliformi. Norii cumulus sunt perlaţi, seamănă cu vata. Se deplasează în grămezi izolate sau siruri. Când insolaţia termică este puternică sau în liniile frontului rece de ordinul II, norii cumulus suportă o ascensiune verticală puternică, de la cumulus congestus la cumulonimbus (CNb). Aceştia produc oraje, ploi în aversă, grindină. Viteza de deplasare este mare, CNb putând sa se dezvolte până la 10 km „prin înmugurire”, baza întunecându-se, vârful devenind cirriform.

Aceasta este pe scurt o descriere a familiilor de nori.

CUM VA FI VREMEA MÂINE ?

Prognoza meteo este rezultatul sintezei unui număr mare de informaţii care, pe baza experienţei anterioare şi a progresului tehnologic în domeniu, duc la prevederea evoluţiei vremii pe intervale mai scurte sau mai lungi de timp. Nu vom intra în amanuntele elaborării prognozei meteo la nivel de staţie meteorologică unde există instrumente specifice, precum şi o legatură permanentă cu alte staţii meteo, care la rândul lor din informaţiile preluate din alte puncte de observare anuntă asupra evoluţiei curenţilor de aer, fronturilor atmosferice, direcţiei de deplasare şi fenomenelor ce le produc etc.

O prognoza pe timp scurt o putem face folosind câteva cunoştinţe despre curenţii de aer şi fenomenele produse de ei, care au un anumit grad de repetabilitate, ce poate fi prevăzut prin anumite semne specifice. Acestea vor fi puse în legătură cu alte informaţii din natură ce privesc comportamentul faunei şi florei, mai sensibile la schimbările de presiune, umiditate şi temperatură care însoţesc fenomenele meteorologice, în comparaţie cu omul.

CURENŢII DE AER, CICLONI, FRONTURI ATMOSFERICE

Vremea, în înţelesul cel mai strict, înseamnă complexul fenomenelor naturale ce au loc în atmosfera joasă şi sunt produse de mişcarea curenţilor de aer cu diferite caracteristici de presiune, umiditate şi temperatură.

Asupra zonei temperate, în timpul anului îşi fac simţită influenţa câteva mase de aer cu anumite proprietăţi:
- aerul continental: vara,  acesta aduce temperaturi ridicate şi umiditate scăzută, iar iarna temperaturi scăzute şi umiditate, ceată;
- aerul maritim: vara – nebulozitate, umiditate crescută, temperaturi variabile; iarna aceleaşi caracteristici de nebulozitate şi umiditate, dar temperaturi ridicate;
- aerul tropical: vara produce instabilitate atmosferică, iar iarna încălzirea vremii.

Este bine să cunoaştem de la un buletin meteo tipul masei de aer care acţioneaz supra zonei est-europene şi abia apoi vom porni în observarea directă, pentru a face o prognoză. Această informaţie este de mare ajutor în activitatea de prevedere.

Ciclonii şi anticiclonii

Pentru a ne face o viziune completă asupra originii fenomenelor meteo trebuie să ştim cine mişcă masele de aer dintr-un loc în altul. Astfel, o masă de aer care se încălzeşte începe să se dilate, presiunea ei scade, iar temperatura creşte. O masă de aer care se raceşte va avea parte de o creştere a presiunii şi de o scadere a temperaturii.
Aşa iau naştere câmpurile barice care încep să se deplaseze, antrenând masele de aer. Aceştia sunt ciclonii şi anticiclonii; cunoaşterea fenomenelor ce-i însoţesc este vitală pentru o prognoză meteo corectă.

Ciclonii sunt mase de aer antrenate în mişcări turbionare de vârtej. Privind o fotografie meteo de satelit sunt uşor de observat ciclonii. Norii se văd asemenea unor vârtejuri albe. Aceste zone migratoare au diametru de 2500-3000km. Apar în familii sau serii, deplasându-se în general de la vest la est cu o medie de 20-30km/oră, dar uneori cu 80-100km/oră.
Ciclonul mobil se formează atunci când o „limbă” de aer tropical pătrunde spre nord în regiunile ocupate de aerul rece. Deci un ciclon va avea un sector cald şi unul rece, aceştia producând fenomene diferite.

Anticiclonii. Între ciclonii mobili se instalează şi anticiclonii mobili. Anticiclonii sunt câmpuri barice cu presiune ridicată, de mare extensie spaţială. Presiunea descreşte de la centru spre margini.

Curenţii de aer sunt descendenţi, aerul se încalzeşte şi se comprimă, scade umezeala şi condiţiile sunt nefavorabile condensării şi formării norilor. Timpul este senin, frumos cu evoluţie uniformă, temperaturi de 35°, caniculă. Sunt şi excepţii când în anticiclon poate apărea ceaţa, norii stratiformi şi, mai rar, precipitaţii. În perioada rece, anticiclonul aduce nopţi de – 30°.

Fronturile atmosferice. Pe linia de separaţie a celor două mase de aer apar fronturile atmosferice, care sunt manifestări complexe ale fenomenelor de evaporare-condensare, ce străbat spaţiul împreună cu formaţiuni noroase specifice şi însoţite de vânturi. Cunoaşterea tipului de front atmosferic ce evoluează în zona de prognoză este nucleul prognozei meteo pentru observatorul amator.
Sunt trei tipuri de fronturi atmosferice: cald, rece (de ordinul I  şi II) şi oclus.
Fiecare front prezintă sisteme noroase specifice, manifestări deosebite; evoluţiile diferite care apar la acelaşi tip de front ţinând de orografie (formele de relief), insolaţia scoarţei terestre, condiţiile climaterice specifice unor zone etc.
Dar, de regulă, succesiunea formaţiunilor noroase şi a precipitaţiilor este aceeaşi, ceea ce ne permite prevederea vremii.

1. Frontul cald

Elementele frontului cald:
- îi sunt caracteristici norii stratiformi din toate familiile;
- linia frontului – între masa caldă sş masa rece este o zona de separaţie de 10-30km (zona frontală caldă);
- panta frontului care formează un unghi de 1-10° cu solul;  această pantă este rezultatul alunecării aerului cald mai uşor peste aerul rece mai greu;
- stratul noros, lat de câteva sute de km în faţa zonei frontale;
- lungimea frontului  care  măsoară  de   la  câteva  sute  la 1200km.

La apariţia frontului cald, presiunea scade lent şi uniform. Vara, temperatura scade în timpul zilei iar noaptea creşte. Iarna, temperatura creşte şi cad ninsori, lapoviţă şi ploi.
Vântul se intensifică de la 1-3 km/h la 10-13 km/h şi bate dinspre sud-est. Odată cu înaintarea frontului, vântul se roteşte în sensul acelor de ceasornic. După trecerea frontului, vântul bate în rafale dinspre sud-vest.

2. Frontul rece

Aerul rece, aflat în spatele frontului cald, se deplasează repede, ajungând din urmă aerul cald. La zona de contact aerul rece mai dens obligă aerul cald să se înalţe brusc. În faţa aerului rece care se rostogoleşte ca un sul pe sub aerul cald se formează stratul de CNb. Panta liniei frontului fiind mai abrupt, sileşte norii să evolueze rapid pe verticală.

Temperatura scade la 10-15°, presiunea scade; norii Cu evoluează în Cu congestus, care înmuguresc şi se dezvolta. Culorile, de la alb, se transformă în cenuşiu-plumburiu, vineţiu. Ajungând în zona norilor cirrus, vârfurile CNb devin neclare, răsfirându-se în norii cirrus. Din forma de conopidă, norul devine nicovală – apar vestitorii frontului rece de gradul I.

Precipitaţiile cad chiar din faţa liniei frontului. În spatele frontului, unde înclinarea este mai mică, alunecarea aerului cald este mai lentă, se formează nori stratiformi, începând cu Ns, din care cad ploi generate şi continui. În spatele acestora vin norii As şi Cs. Zona de precipitaţii este îngustă, 100-150km, apoi vremea se linisteşte şi presiunea creşte, menţinându-se la o valoare mai ridicată decât înainte de trecerea frontului.

3. Frontul rece de ordinul II

La o viteză de deplasare mare a aerului, convecţia este intensă, datorită pantei foarte abrupte. Se formează CNb puternici care produc averse însoţite de descărcări electrice. Vântul bate puternic şi în rafale, zona de precipitaţii este de 10-20km.

Vestitorii frontului rece de ordinul II sunt norii As care se transformă în Ac lenticularis care trădează invazia de aer rece la înălţime. La 200km înaintea frontului prevestesc apariţia sa cu 2-6 ore înainte. Frontul rece de ordinul II secundar poate apărea după frontul rece I dacă, la fel ca la frontul cald, masa de aer din urma frontului este instabilă.

4. Frontul oclus

Când se întâlnesc două fronturi, unul cald şi unul rece, avem o ocluziune – fronturile se contopesc. Aspectul vremii este închis, norii acoperă tot cerul cu forme şi înălţimi variate. Frontul oclus ţine vremea închisă multe zile toamna şi iarna. Frontul oclus arată „moartea” celor două fronturi anterioare – „consumarea” acestora.

Sinteza

Iata ce trebuie retinut ca puncte esenţiale:
- frontul rece urmează frontului cald, acestea fiind părţi componente ale unui ciclon;
- vremea în ciclon este instabilă – în anticiclon este stabilă;
- norii Cirrus prevestesc apropierea frontului cald;
- frontul cald – precipitaţii de peste 12-16ore;
- trecerea frontului cald nu înseamnă liniştirea vremii – urmează evoluţia unui front rece;
- pe un teritoriu cu aer uscat, frontul cald nu lasă precipitaţii, vântul se roteşte în direcţia acelor de ceasornic pe parcursul evoluţiei frontului atmosferic;
- frontul rece este prevestit de norii CNb cu sau fără descărcări electrice;
- front rece – ploi în averse;
- în fronturile ocluse vremea este instabilă pentru mai mult timp.

Elementele de prognoza meteo pentru observatorii amatori

Prevederea vremii nu este un lucru aşa de dificil cum pare la prima vedere. Doar că presupune o observare atentă şi permanentă a cerului. Încetul cu încetul te transformi într-un observator al cerului şi al fenomenelor ce se petrec în atmosferă.

Din experienţa observatorilor de meteori, bibliografia studiată, experienţa personală şi a altor observatori ai cerului, s-au selectat câteva elemente de prognoză, care vă vor ajuta numai dacă le veţi asocia şi cu alte semne observate în natură.

Vremea devine instabilă dacă:
1) apare coroana sau hallo în jurul soarelui şi a lunii – fenomene ce au loc în Cs, Cc chiar în Ac, prevestind înrăutăţirea vremii în 48-72 ore;
2) norii Cirrus, toamna şi iarna aduc precipitaţii în maxim 48 ore; dacă viteza lor de deplasare este mare, în câteva ore cerul se acoperă deja cu nori stratiformi;
3) Ac castellanus anuntă ploaie intensă şi furtună;
4) în faptul dimineţii apar nori albiciosi şi dezlânaţi, fără margini precise, acoperind treptat cerul (Sc translucidus perlucidus) – sunt nori ce vestesc un front rece din partea posterioară a unui ciclon;
5) soarele răsare într-o vâlvătaie arămie, cu dungi roşii vişinii,  iar ceaţa cuprinde crestele munţilor;
6) vântul se înteţeşte la munte, spre creastă, de la N, NV şi apar nori haotici cu înălţimi diferite – urmează viscol;
7) ploaia a încetat, dar norii se menţin, iar sub ei apar Ns întunecaţi ce merg în sens contrar; înseamnă că ploaia începe în 1-2 ore;
8) continuă să plouă în averse;
9) bancuri de ceaţă stau agăţate de creastă;
10) soarele apune în vâlvătaie de culori – vremea se strică în cursul dimineţii;
11) vântul bate de la N-V tare, iar nori ameninţători continuă pe cer;
12) luna rasare palidă după Ac lenticularis – vremea va ploua a doua zi.
13) transparenţa nocturnă este foarte mare;
14) claritatea acustică după apus este la distanţă mare;
15) apare roua după o perioadă îndelungata de secetă – se apropie ploaia;
16) vântul liniştit se intensifică brusc şi îşi schimbă direcţia – se apropie o depresiune atmosferică;

Vremea este bună sau se ameliorează dacă:
1) noaptea, vântul este slab şi nebulozitatea mică;
2) apare roua, în toate cazurile, cu excepţia celor discutate mai sus;
3) aerul rece invadează solul rece;
4) răsăritul este portocaliu;
5) vântul este slab şi adie spre coama munţilor;
6) dimineţile sunt răcoroase cu vânt slab, fără direcţie precisă, iar cerul este senin;
7) vântul bate puternic de la sud – 2-3 zile timp bun;
8) soarele este galben-portocaliu la apus.

Semne ce prevestesc schimbarea vremii în natură

Flora şi fauna posedă subtila calitate de a reacţiona la schimbările din mediu. Plantele, animalele şi insectele sunt mai sensibile decât omul la schimbările de presiune, umiditate şi chiar temperatură. Reacţia lor anticipează fenomenele meteorologice mai importante. De aceea, este bine ca în observaţiile noastre să ţinem cont de acestea. De foarte multe ori reacţiile lumii vii sunt mai sigure pentru elaborarea prognozei imediate decât repartiţia norilor pe cer, de exemplu.

Solutia cea mai bună este să combinăm informaţiile rezultate din observarea gerului cu cele obţinute prin studierea comportamentului vieţuitoarelor, când aceasta este posibilă. Înrăutăţirea vremii este anticipată astfel:
- agitaţia albinelor;
- rândunelele zboară razant cu solul;
- vrabiile se scaldă în praf;
- peştii sar din apă;
- broaştele orăcăie şi devin agitate;
- zborul agitat al ciorilor;
- vulturul zboară în picaj;
- şerpii şi şopârlele se ascund în crăpături de stânci;
- praful pe şosea este umed;
- câinii părăsesc turma îndreptându-se spre colibele stânii;
- scânteiuţa de munte se pleacă;
- măcrisul iepuresc (oxalis acetosella) îşi închide corola şi frunzele ca trifoiul;
- luceafărul (scorzonera rosea) îşi strânge banuţul trandafiriu.

Plantele şi animalele anunţă schimbări în fenomenele meteorologice pentru următoarele 12-18ore, chiar şi pentru intervale de 2-6 ore. Vremea se ameliorează sau se menţine frumoasă dacă:
- liliecii zboară până târziu în noapte;
- vulturul zboară planat;
- insectele zboară vioi;
- greierii târâie îndelung, mult dupa miezul nopţii;
- păianjenii ţes pânza mare şi deasă;
- peştii şi broaştele rămân mult pe fundul apei;
- cocoşul cântă în nopţile geroase mai devreme – vremea se încălzeşte.

Cum elaboram o prognoză meteo ?

Pentru a putea fi de folos grupului cu care ieşim în expediţii sau drumeţii şi pentru reuşita activităţilor a căror realizare depinde de vreme, este nevoie de un antrenament permanent, până când vor intra în obişnuinţă anumite deprinderi cum ar fi:
- consultarea buletinului meteo oficial;
- observarea atentă a circulaţiei norilor, temperaturii aerului şi direcţiei vântului;
- dacă este posibil, observarea semnelor din natură;
- notarea unor particularităţi în evoluţia vremii.

Pentru a elabora prognoza meteo trebuie să ne obişnuim să nu facem interpretări excesive. Este bine de ştiut că fenomenele meteo au particularităţi chiar zonale, că prognoza noastră nu ia în calcul toate datele problemei. O metodă generală, pe care fiecare şi-o poate perfecţiona sau care să constituie punct de plecare în elaborarea alteia mai bune, ar putea fi:
- consultarea unor hărţi sinoptice sau fotografii de satelit, alături de prognoza meteo oficială, pe perioada de prognoză. Doua sunt avantajele acestui prim pas: în primul rând avem un punct de plecare pentru a face prognoza meteo – harta ne înfăţişează negru pe alb evoluţia fronturilor atmosferice, ceea ce este foarte important de ştiut, iar al doilea avantaj apare la învăţarea caracteristicilor principale ale fronturilor atmosferice: cunoscând ce zonă frontală evoluează, îi putem cunoaşte elementele de bază şi-i putem observa evoluţia;
- observarea atentă a circulaţiei norilo – observarea sistemului noros ce traversează zona, consultarea chiar a unui barometru; un barometru ne va informa asupra apariţiei unei zone depresionare sau menţinerea vremii frumoase prin schimbări nesemnificative a valorilor presiunii;
- direcţia vântului ne va indica poziţia unui front atmosferic;
- este bine ca începătorul să întocmească o fiţa de observaţii şi ţinând cont de viteza de deplasare a norilor, de viteza vântului, să noteze timpul scurs între apariţia norilor Cirrus şi zona de ploi, sau între alte elemente ce semnalizează schimbări ale vremii şi producerea acestor evenimente.

Prognoza trebuie să cuprindă obligatoriu:
- evoluţia temperaturii;
- evoluţia precipitaţiilor;
- semnalizarea evenimentelor de risc: polei, viscol, căderi masive de apă, pâclă etc.

La trecerea frontului rece II este bine să ţinem să propunem adăpostirea, dacă suntem în loc deschis şi în grup, chiar la apariţia primelor semne de înrăutăţire a vremii. Se ştie că frontul rece II are o evoluţie rapidă în maxim 3-4ore, el descărcându-şi cohorta de fulgere şi ploaie asupra noastră. În acest caz, adăpostirea trebuie să întrunească anumite conditii:
- să se facă la un metru de pereţii verticali;
- este de preferat grohotişul, solului umed;
- poziţia cea mai bună este „ghemuit cu genunchii la piept”, aşezat pe un rucsac;
- arborii „preferaţi” de trăsnet sunt: bradul, stejarul, plopul, ulmul.

Glosar de termeni latini pentru varietăţi principale de nori şi  detalii accidentale

Varietăţi principale:
Cumulus = parte superioară rotunjită ca la norii cumulus (întâlnită de la Ci la St).
Stratiformis = aspect de strat, fără detalii.
Undulatus = elemente alungite, paralele asemenea valurilor.
Radiatus = benzi paralele care par a converge la orizont (la norii superiori şi mijlocii).
Castellanus = mase cumuliforme în şiruri cu bază orizontală, comună şi creneluri în partea superioară.
Flocus = nori mici, tip Cu, cu margini, mai mult sau mai puţin, destramate.
Lenticularis = formă alungită, asemenea unei ţigări de foi sau a unei lentile convexe privită din lateral.
Fractus = fâşii de nor sfâşiate (la norii mijlocii şi inferiori).
Opacus = nori prin care lumina soarelui şi a lunii se vede foarte slab sau deloc.
Translucidus = nori prin care lumina soarelui şi a lunii se poate observa cu claritate până când capătă aspectul unei imagini prin geamul mat.

Detalii accidentale:
Virga = trene sau cozi descendente la As, Ac, Ns.
Mamma = contururi rotunjite de mamelă la baza unor tipuri de nori: Sc, CNb, As, rare şi puţin stabile, ce apar în timpul furtunilor.
Incus = nicovală, asemenea CNb.
Arcus = aspect rotunjit în ascensiune verticală a norilor CNb la orizont.

Sursa: Amicii Muntilor

Echipament pentru mers în traseu:

• Rucsac de tură
• Bocanci (espadrile, ghete de munte etc.)
• Lenjerie – bbc 100%
• Ciorapi – lâna 100%
• Ciorapi – bbc 100%
• Şapca
• Eşarfa
• Tricou sau cămaşa – bbc
• Vestă
• Pantaloni de munte (scurţi, 3/4, lungi sau sorţ)
• Parazăpezi (dacă este cazul)

In buzunare:

• Buletin identitate, carnet de elev / student
• Bani
• Brichetă

La îndemână:

• Cuţit vânătoare
• Ciocolată, alune, biscuiţi, etc.

In rucsac:

• Bidon apă 1 litru
• Lanternă cu baterii şi bec
• Hartă traseului / ghid turistic
• Carneţel însemnări + pix

Pentru schimb: (la locul de popas şi în caz de ploaie)

• Tricou bbc – minim buc. 2
• Şorţ
• Ciorapi lâna 100%
• Ciorapi bbc 100% – minim buc. 2
• Cămaşă mâneca lungă / bluză
• Pulover gros lâna
• Hanorac / pufoaică
• Căciuliţă
• Pelerină ploaie
• Adidaşi
• Lenjerie de schimb bbc 100%
• Slip / costum baie

Dormit:

• Trening
• Sac de dormit

Alimente (exemple):

• Paine, crutoane paine prăjite, biscuiţi, prăjituri uscate, napolitane, stiks, ciocolată.
• Mezeluri tip cabanos.
• Branza topită, frămîntata, unt
• Conserve carne, pate, peşte, ouă fierte, zacuscă
• Dulceaţa, miere în amestec cu nuci/alune prăjite şi măcinate, dulciuri, rahat, Nuttela, etc.
• Lapte praf, praf de ouă, praf budincă-creme, cacao – cafea, ness, ceai, zahăr etc.
• Fulgi cartofi, fasole, paste făinoase (tăiţei, spaghete,macaroane), orez, – cartofi, fructe, legume
• Concentrate pentru supe, ciorbe în plic/ pacheţel etc.
• Orice altceva ce-ţi place mult şi rezistă la căldură.

Igiena:

• Periuţa de dinţi
• Hartie igienică
• Prosop
• Săpun
• Pastă de dinţi
• Aparat râs

Medicale (minim):

• Alcool, apă oxigenată, (tablete)
• Tinctură propolis
• Faşă
• Comprese sterile
• Pansaplast
• Leucoplast
• Algocalmin / antinevralgic
• Aspirină / paracetamol
• Faşă elastică
• Folie supravieţuire
• Antibiotic: penicilină V / ampicilină
• Scobutil/ lizadon
• Neobasept / codenal praf
• Unguent contra arsurilor/ tetraciclină
• Lamă de ras

Materiale reparaţii:

• Ace siguranţă
• Ac de cusut
• Aţă groasă

Accesorii:

• Ochelari soare
• Aparat foto
• Filme fotografice
• Walkman, ap radio
• Jocuri portabile
• Acumulatori
• Borsetă
• Pungi nylon

Bivuac:

Articole individuale:

• Saltea neopren
• Farfurie adîncă Al/ plastic
• Lingură Al
• Furculiţa Al
• Cană Al/ plastic
• Lumanări

Articole colective:

• Cort
• Primus + benzină
• Cratiţă Al.
• Topor
• Detergent (săpun rufe)
• Folie nylon
• Cordelină