Deşi de mulţi considerată a fi “sport extrem”, escalada nu intră în această categorie. Dacă eşti iniţiat de un instructor autorizat şi respecţi regulile de securitate, nu ai de ce să fii în pericol. Şi dacă tot este să fim realişti escalada este la fel de periculoasă ca şi şofatul, fiecare practicând “sportul” acesta în funcţie de cunoştinţele pe care le are, de experienţă, de îndemânare.
Poate fi considerată o activitate ludică, o întrecere cu propria ta persoană.
Poate fi considerat un “drog”, acesta creând dependenţă, însă spre deosebire de pasiuni sau vicii, ea ajută enorm la ridicarea gradului de bună dispoziţie fizică şi psihică.
Escalada oferă o permanentă provocare. De aceea nu o putem considera ca fiind monotonă (nivelurile de dificultate de la 4 la 11).
“Dependenţa” şi implicit “dozele” periodice conduc la modelarea musculaturii corpului, aspect fizic atletic, zvelt.
Este o utopie faptul că escalada conduce la dezvoltarea masei musculare şi la dezvoltarea inestetică a acesteia (sfat valabil în special pentru domnişoarele şi doamnele care se tem că prea mulţi muşchi dăunează frumuseţii
).
Escalada este înfruntarea cu propriile slăbiciuni şi aptitudini de care dai dovadă în viaţa de zi cu zi.
Este considerat sport pentru toate vârstele, fapt confirmat de statisticile din întreaga lume. Odată contaminat cu acest “drog” şansa de a deveni dependeţi este foarte mare (90% dintre practicanţi nu s-au mai lăsat, căţărându-se fericiţi până la adânci bătrâneţi…).
Pentru organizarea programelor / cursurilor de escaladă in zona Rânca (si nu numai) adresati-vă cu încredere Doamnei Adela Sgondea
Telefon: 0761.656.417
E -mail: office [at] teambuildinggorj [dot] ro
Fotografii realizate de Team Building Gorj (Sohodol 2009).