Circuitul de canyoning se află la o distanţă de 30km de oraşul Târgu-Jiu (aproximativ 90km de Rânca) dintre care ultimii 10 se parcurg pe drumuri de munte numai cu maşini de teren. Urmează apoi deplasarea pe cursul de apă circa 700m, deplasare deosebit de atractivă cu un cadru natural deosebit, multe obstacole naturale, tobogane naturale şi marmite. Urmează apoi o inşiruire de şapte cascade între 5-40m, perfect verticale sau cu înclinaţii de până la 45 grade.
Circuitul normal cuprinde numai primele trei cascade de 20, 7, 40m, primele două perfect verticale, iar ce-a dea treia la 45 grade. Cea de-a doua cascadă se termină cu o piscină naturală de circa 8x8m şi adâncă de circa 4m în care se pot face sărituri. Atenţie la buşteanul scufundat pe jumătate în apă. După parcurgerea acestei cascade se poate reveni la locul în care au fost lăsate autoturismele.
Parcurgerea întregului circuit, ultima cascadă fiind “Toaia Dracilor” – practic un tunel circular în stâncă, săpat de apă, impune continuarea drumului încă circa 6km pe un canion uscat, deosebit de atractiv dar foarte solicitant fizic. Se ajunge în sectorul superior al văii Sohodolului, loc în care trebuie să ajungă şi maşinile.
Echipament, instructori, detalii despre circuit sau despre nivelul apei puteţi obţine în cadrul programului România – Gorj – Aventura, www.turismaventura.ro, sediul echipei RGA fiind în Târgu-Jiu.
Conţinut oferit prin amabilitatea Domnului Sabin Cornoiu / RGA – Canyoning